Claudia Adriana

Fețe triste, ochi planşi, dureri ce nu se vad la suprafață, sau poate uneori da.

Le întâlnim oricând, oriunde, dar am învățat sa nu dam importanta.

Sa nu vezi, ce vezi;

Sa nu auzi, ce auzi;

Sa taci, atunci când ar trebui sa vorbești!

Rămânem reci și indiferenți în fata dureri, devine o rușine drama în care trăim, sau poate se imprima în minte ca noi am fi vinovate de fiecare trăire negativa ce ne inunda viata!

Am făcut mereu greșeala de a rămâne peste măsură acolo unde nu îmi era sufletul liniștit, ochii îmi erau plansi, oboseala se citea pe chipul meu, speranța murea și ea odată cu iubirea după lungi sacrificii de a schimba situații din care credeam ca nu o sa mai ies niciodată.

Uneori găseam vina în partenerul de lângă mine, alteori dădeam vina pe mine și de mii de ori pe destin.

Da, pe destin!

View original post 610 altre parole