A rosa Niura (la rosa nera vernacolo) di Maria Cannatella
Niura era chidda rosa, comu niuru era u culuri do’ so cori.
Chinu ri spine, assai, quanti i duluri dì la so Vituzza.
Ogni spina era pi idda ‘na pugnalata a so’ anima.
Povira anima sula!
Ignorata da tutti, sulu picchì era guardata mali della genti.
Era biedda chidda rosa, chi profumava ri duluri.
macari ca era niura.
Ma i so petali, eranu i cuperti prì a so anima,
chi a tenevanu calda, tutti i vuòti,
chi idda sì raffrìddava cu i soi stissi lacrime.
Picchì quannu cianciva a rosa niura nun profumava cchiù,
ma i so spini puncevanu sempri chiù assai.
maria Cannatella# concorso 28/9/18
quinta classificata. riservati tutti i diritti.
foto: Tumbir